Războiul celor Două Roze în PNL Cluj, una ofilită, una pe voturi bune!

0

De fapt ar fi trei roze, căci vechiul PDL are două aripi, aripa Tișe și aripa Buda prinse de corpul Boc, dar despre asta vom vorbi altă dată.

Revenim la cele două roze. Așa cum vă spuneam în urmă cu câteva luni, omul de top al premierului Orban, de la Cluj, ministrul Oros, pare că dorește să se implice activ în campania de la județ, chiar dacă, se știe că în ultimii patru ani doar Tișe și-a luat și înjurăturile și laudele pentru ce se petrecea la județ.

No fainoșag, acum vechișorii liberali, în frunte cu Oros, susțin că pe lista de consilieri județeni ai PNL Cluj trebuie să fie și liberali autentici, din vechiul PNL, Oros fiind susținut și de senatorul Nicoară, recent revenit în PNL, însă vechii PDLiști au un argument mult mai solid: „noi am făcut și facem voturile”.

„Să fim rezolnabili, vechii liberali doresc 4-5 locuri eligibile pe lista de consiliu județean, președintele Daniel Buda, o dorește, un prim exemplu, pe Maria Forna pe listă, de altfel o tânără cu experiență politică și atunci Tișe cu ce mai rămâne? 100% această situație nu o va accepta Alin Tișe și își va face o echipă competentă însă există tensiuni în PNL Cluj, de aceea nici nu au dat publicității lista, cu nume și prenume. Tișe a adus Turda și Dejul la PNL și alte zece comune, prin urmare argumentul vechi al „parității PNL-PDL” nu ține și nici amiciția lui Oros cu Orban. Atenție, vine toamna și orice se întâmpla cu guvernul” ne-a povestit o sursă liberală.

Până una alta, cât timp se negociază pozițiile eligibile, primarii PSD curg spre PNL Cluj. Va fi o toamnă bogată, liberală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *