Bună idee! Piețe volante în fiecare cartier, ușor accesibile atât producătorilor, cât și consumatorilor

0

Bună idee are Alexandra Oană, consilier local USR în Cluj-Napoca: Piețe volante în fiecare cartier, ușor accesibile atât producătorilor, cât și consumatorilor.

„Merg tot timpul să fac cumpărăturile la piața volantă, dar toamna îmi place cel mai mult. Încă mai poți să găsești aici fructe și legume ce nu arată perfect, dar au gustul pe care îl știam și producători pe mâinile cărora se vede munca de o viața întreagă. Apreciez enorm că pot să aflu cum o cheamă pe doamna de la care îmi cumpăr verdețuri, de unde vine și cum își cultivă grădina.

Pentru mulți dintre noi mersul la piață nu e doar despre aprovizionare, ci despre participarea la o cultură ce, însă, are tot mai puțin loc în orașele noastre.

Cum păstrăm vie această cultură?

Un prim pas ar fi să avem piețe volante în fiecare cartier, ușor accesibile atât producătorilor, cât și consumatorilor. Apoi, să dezvoltăm politici locale prin care recompensăm producția locală și oferim facilități producătorilor, astfel încât aceștia să își poată continua munca din care avem cu toții numai de câștigat.

Să vinzi sau să cumperi produse locale nu ar trebui să fie complicat” arată consilierul USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *