Cum l-a înjurat Neluțu` de la alb și vișiniu pe Întâiul Chelner al Bistriței?

Să vă povestim o chestie fainoșag care nu a prea străbătut la suprafață de la fundul lacului de bârfe de la Cluj 🙂 Știți voi prea bine că în Bistrița există un jupân care stăpânește județul de ani buni de…

Adio, visul frumos s-a terminat: Marcel s-a certat cu „Copilul”

Pe vremuri, în Grupul dă la Cluj, boss-ul Ucu îl alinta pe Vasile cel Mare cu apelativul „Copilul”. Ce vremuri mișto, adică Ioan Rus chiar a fost un șmecher toată viața, un politician care a ridicat mulți „copii” de jos,…

EXCLUSIV: PSD încă mai negociază cu Gadola

Domnul Profesor Vasile Dîncu, viitor candidat al PSD Cluj la Senat nu și-a abandonat intenția de a-l aduce pe Ștefan Gadola în PSD. Sursele noastre spun că dl. Gadola a fost ofertat chiar cu un mandat de deputat. În rest,…

Nu a trecut nici măcar jumătate de an de la alegerile din UBB și deja este contestat la foc mic!

Interesante vremuri trăim la Universitatea Babeș-Bolyai, chiar și după victoria zdrobitoare a lui Daniel David în fața lui Ioan Chirilă. Bun, pe lângă „gruparea Ionicilor”, adică a fostului rector și a echipei sale de conducere, pare să se mai lege…

Războiul celor Două Roze în PNL Cluj, una ofilită, una pe voturi bune!

De fapt ar fi trei roze, căci vechiul PDL are două aripi, aripa Tișe și aripa Buda prinse de corpul Boc, dar despre asta vom vorbi altă dată. Revenim la cele două roze. Așa cum vă spuneam în urmă cu…

SURSE: Claudia Anastase este OUT din fruntea Sucursalei de Transport Cluj a Transelectrica SA după reorganizare! Rareș Rusu stă la pândă!

Mișcări de trupe la Transelectrica SA! Începând de mâine, 10 iunie, vor fi desființate cele opt Sucursale de Transport și vor fi înființate opt Unități Teritoriale de Transport, entități mai suple din punct de vedere al actului managerial și mai…

Certuri în paradis (II): Lanțul iubirii s-a rupt!

Așa cum spuneam în episodul trecut, încurcate sunt căile domnului Ion în paradisul Mercedes de la Cluj, păstorit de Ucu. Mai nou, la o ședință a Consiliului de Administrație, Ion i-ar fi spus lui Ucu „Măi Ucule, când te-am cunoscut, acum 30…

Cel puțin trei candidați la șefia USAMV, în 2020: „Veterinarii” & Cătoi versus „inginerii” & Rusu

Hai să o spunem pe aia dreaptă: rectorul Cornel Cătoi a domnit binişor USAMV-ul în ultimii ani, ajutat uneori de conexiunile politice, apropiat al vechiului PNL, prin amiciţia pe linia veterinară cu deputatul Adrian Oros, actual ministru al agriculturii. Pe…

Certuri în paradis: Ucu versus Ion

Se spune că de câteva săptămâni, în paradisul Mercedes au intervenit unele animozități între Ion Țiriac și Ucu Rus. Discuțiile ar fi pornit de la un teren al maharajahului de Cluj, pentru care Mercedes plătea chirie. Interesant, nu? Mai aflăm…

UMF intră într-o nouă eră: Buzoianu

După ce ieri, decanul Facultăţii de Medicină, Anca Buzoianu, şi-a prezentat raportul de activitate pentru ultimul mandat, a făcut şi marele anunţ, candidează la funcţia de rector al UMF: „Mâine (n.r. astăzi) voi prezenta în fața comunității academice programul managerial pe…